Tabără de apologetică pentru tineri

În perioada 29 august – 4 septembrie, Societatea Misionară Română organizează la Şelimbăr (jud. Sibiu) o tabără pentru tineret pentru a-i ajuta  să înţeleagă concepţia creştină despre lume şi viaţă în contextul multitudinii de oferte existente pe piaţa ideilor în societatea contemporană. Sunt invitaţi în primul rând tinerii de 17-19 ani (clasele XI-XII şi din primul an de facultate), pentru că prezentările sunt de acest nivel.

Anul acesta vor conferenţia pentru tineri Livius Percy, Octavian Baban, Simona Sav, Cristian Ţepeş, Natalia Vlas şi Silviu Tatu. Temele abordate pe parcursul celor şase zile de studiu sunt: concepţiile despre lume şi viaţă – privire de ansamblu; Postmodernism; Apologetică creştină; existenţa şi natura lui Dumnezeu; credibilitatea Scripturii; biotehnologie şi dileme morale actuale; creaţie şi evoluţie; esenţa creştinismului; culte pseudo-creştine; islam, budism, New-Age; problema suferinţei; creştinism şi cultură; creştinism şi politică.

Pentru impresii şi înregistrări din anii precedenţi, detalii şi înscriere pentru tabăra de anul acesta se poate vedea pe situl special organizat la adresa www.studenticrestini.ro/tabara.

Cum „a împlinit” Domnul Isus Legea lui Moise?

În recent publicata carte Bunătate, Iosif Ţon acordă o mare importanţă învăţăturii Domnului Isus, motiv pentru care Predica de pe Munte ajunge să fie considerată Constituţia Împărăţiei, Noua Lege sau textul Noului Legământ, până acolo încât a înlocuit cu totul Legea de pe Sinai (p. 144). Ţon afirmă că Domnul Isus afirmă în Matei 5:17 că nu a venit să anuleze „Legea sau Profeţii” (un termen care defineşte VT), ci să împlinească. Ţon afirmă că Domnul Isus se opune aici Legii lui Moise, abrogând-o pe cea veche (p. 144) ca şi cum cuvintele Domnului s-ar înţelege astfel: „Să nu credeţi că am venit să contrazic profeţiile din Vechiul Testament, ci am venit să le împlinesc”. Ţon afirmă că sensul termenului „a împlini” este de a se realiza o profeţie (p. 145). Tot în acest context Ţon afirmă că expresia „aceste porunci” (Mt. 5:19) se referă la cele nouă fericiri de la începutul capitolului 5 (p. 145).

Cu toate acestea, în predica pregătită şi dată pe postul Europa Liberă în 27 ianuarie 1985 (publicată în volumul Predica de pe Munte, vol. 1, Cartea Creştină, 2000), Ţon susţinea că Domnul Isus a împlinit profeţiile din VT dar şi S-a supus poruncilor din VT, că avea o foarte înaltă percepţie cu privire la VT, că scrierile tuturor apostolilor sunt la fel de autoritative între ele ca şi în raport cu VT, că cine promovează o învăţătură inferioară acestei înalte perspective a Domnului asupra Legii îşi pune în pericol moştenirea veşnică. În predica din 3 februarie 1985 Ţon susţinea că învăţătura Domnului Isus era împotriva învăţăturii fariseilor şi nu a Legii lui Moise. Dat fiind că predicile au fost publicate în 2000, fără niciun comentariu din care să reiasă o schimbare. Concluzia este că schimbarea convingerilor a survenit cel mult pe parcursul ultimilor zece ani.

Totuşi termenii „anula” şi „împlini” sunt opuşi unul altuia şi se definesc unul pe altul prin contrast (Mt. 5:17). Verbul kataluo înseamnă „a invalida, a abroga, a pune capăt legitimităţii unei realităţi”. Verbul pleroo se poate înţelege el însuşi ca „a da sensul real, deplin”, care se potriveşte cu antonimul său. Antecedentul expresiei „aceste porunci” (v. 19) este Legea din v. 18 şi „Legea şi profeţii” din v. 17. Domnul Isus nu era împotriva standardului dreptăţii pe care îl reprezenta Legea lui Moise care era perfect, ci era împotriva interpretării rabinice dată Legii. De aceea, Domnul zice că dreptatea ucenicilor Săi trebuie să o depăşească pe cea a scrupuloşilor farisei (Mt. 5:20). De aceea poruncile contrazise nu sunt citate din Lege cu formula consacrată „este scris”, ci din tradiţia evreiască prin expresia „aţi auzit că s-a zis”.

Predica de Munte nu este o înlocuire a Legii lui Moise. Aceasta prevedea o mulţime de legi care vizau convieţuirea în colectivitate. Domnul Isus este foarte personal şi vorbeşte despre devoţiunea personală a ucenicilor săi, adică despre modul în care să-ţi îndeplineşti spiritualitatea în mod individual. Din acest motiv prevalează principiul purtării în ascuns în ce priveşte dărnicia, postul şi rugăciunea. Principiul care sintetizează învăţătura Sa este subliniat către final: „Tot ceea ce aţi dori să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel. În aceasta este cuprinsă Legea şi Profeţii.” (Mt. 7:12, cf. Mt. 22:35-40) Exact acelaşi lucru spunea şi Legea: „să iubeşti pe semenul tău ca pe tine însuţi” (Lev. 19:18). Din acest motiv nu i-a fost greu nici fariseului să dea o sinteză a Legii lui Moise atunci când a fost solicitat (Luca 10:25-28).

Câteva autorităţi care interpretează cuvintele Domnului Isus din Matei 5:17-20 ca descriind intenţia Domnului Isus de a trăi după standardul Legii includ printre alte nume şi pe următoarele: Ulrich Luz, H.M. Ridderbos, R.H. Mounce, G. Maier, W.C. Allen, C.L. Blomberg, B. Fărăgău şi mulţi alţii.

Câteva principii biblice la care Ţon a evitat să dea răspuns:

1. Legea este un întreg. Pe ce se bazează împărţirea Legii lui Moise în legi morale, civile şi ceremoniale? O lege ceremonială nu era cu nimic inferioară unei legi morale. Se putea muri şi din încălcarea rânduielilor preoţeşti la fel ca şi din necinstirea părinţilor. Nici Domnul Isus şi nici apostolii nu fac diferenţa dintre legile VT ca fiind ceremoniale, civile sau morale. Din contră, ap. Pavel foloseşte reglementarea cu privire la permisiunea de a lăsa boii să pască atunci când treieră (Deut. 25:4), pentru a vorbi despre plata cuvenită apostolilor şi presbiterilor Bisericii (1Cor. 9:9; 1Tim. 5:18).
2. Biblia Bisericii primare era VT cu referire la care ap. Pavel afirmă: „Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi de folos pentru învăţătură, pentru mustrare, pentru îndreptare, pentru instruire în dreptate, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi pe deplin echipat pentru orice lucrare bună” (2Tim. 3:16-17). Biserica primară folosea vreun alt text cu valoare normativă? Autoritatea în Biserică era asigurată de apostoli şi profeţi, primii aducând prin predicare învăţătura şi istoria lui Isus, profeţii asigurând călăuzirea pe termen scurt, dar textul era acela al VT.
3. Conciliul de la Ierusalim nu s-a referit la problema abrogării VT sau a Legii lui Moise, ci la problema circumciziei, reglementarea dinaintea dării Legii care era legată de identitatea naţională a evreilor (F. ap. 15). Alte probleme legate de respectarea unor zile şi de dietă sunt adresate de Pavel în Romani 14.
4. În discursul paulin se face distincţie între îndreptăţirea prin Lege şi moralitatea apreciată după standardul Legii (vezi v. 15-23 în contextul din Romani 6 şi Galateni 5:4-14 în contextul întregii epistole). Când a învăţat apostolul Pavel că Legea lui Moise a fost abrogată ca şi standard de moralitate, din moment ce învăţătura moralizatoare este profund ancorată în Legea lui Moise? Pentru început se poate vedea pasajele moralizatoare din Romani 12-15 şi Efeseni 4:17-6:9. Trăirea în Duhul care se opune trăirii în fire, în ciuda faptului că însăşi mintea poate fi supusă Legii lui Dumnezeu (Rom. 7:25), nu este amorală. Din contră, Duhul ne ajută să ne ţinem firea sub control. După ce standard ne ajută Duhul a ne ţine firea sub control? Există un altul decât Legea lui Dumnezeu? Noi nu suntem socotiţi drepţi pentru că suntem ireproşabili faţă de Legea lui Dumnezeu, ci pentru că avem credinţa în Domnul Isus. Aceasta nu ne disculpă în vreun fel a trăi în imoralitate (Rom. 6:15-23).
5. Ap. Iacov subliniază că faptele trebuie să urmeze credinţei, altfel aceasta rămâne moartă. Esenţa moralităţii este dată de Legea împărătească, cea mai însemnată dintre legi (Iv 2:8-26). Ap. Iacov nu a învăţat că Legea lui Moise a fost abrogată ca şi standard de moralitate.
6. Dacă Legea se poate sintetiza în două porunci: iubirea lui Dumnezeu şi a semenului, înseamnă oare că Legea a fost abrogată? Nicidecum nu se poate face un asemenea exerciţiu deductiv. Legea lui Moise are la bază nişte principii imuabile, perfecte, inspirate de Dumnezeul care nu se schimbă, dar care au fost incorporate în limbajul şi practica societăţii patriarhale sclavagiste a mileniului II a.Chr. Aceasta înseamnă că creştinii sec. al XXI-lea au datoria de a extrage principiile din Legea lui Moise şi prin călăuzirea Duhului Sfânt şi după modelul Domnului Isus şi al apostolilor să le incorporăm de o manieră relevantă pentru societatea în care trăim.

„Ochiul rău” doare la buzunar

În cartea sa recent apărută Bunătate – o teologie bazată pe învăţătura Domnului nostru Isus Cristos, Iosif Ţon pune, după cum era de aşteptat, în centrul argumentului Predica de pe Munte. În loc să primim convingeri personale cristalizate în urma studiului şi a confruntării cu comentatorii biblici, avem doar opinii personale necalibrate şi neverificate de interacţiunea cu comunitatea hermeneutică. Promovarea acestui tip de exerciţiu explică probabil motivul pentru care cartea a fost scrisă în decursul a numai şase luni (p. 7). Pericolul gândirii de tipul „turnul de fildeş” se observă şi în cazul interpretării expresiilor „ochiul bun” şi „ochiul rău” din Matei 6:22-23. Lipsa de consultare a comentariilor, nu puţine asupra Predicii de pe Munte, l-a lipsit de minimul avantaj de verificare a propriilor interpretări. Dacă într-adevăr specialişti în NT precum Sorin Sabou şi Radu Gheorghiţă au fost consultaţi, rămâne întrebarea în ce măsură observaţiile lor au fost urmate şi unde. Onestitatea academică obligă la creditarea revizorilor acolo unde opiniile autorului sunt divergente de ale acestora. Până una-alta formatul actual al cărţii ne conduce să credem că opinia autorului converge cu cea a revizorilor teologici şi mă îndoiesc că această posibilitate este corectă.

Imaginea ochiului ca felinar al trupului şi relaţia dintre sănătatea ochiului şi sănătatea întregului trup (Mt. 6:22-23) apare în contextul discuţiei Domnului Isus despre relaţia ucenicului cu bogăţia (Mt. 6:19-24). În versetele anterioare Domnul avertizează cu privire la pericolul pe care bogăţiile îl reprezintă pentru credincios, pentru ca în versetele următoare să avertizeze că nu poate exista loialităţi împărţite, iar ucenicul trebuie să se decidă dacă îl slujeşte pe Dumnezeu sau pe Mamona. Dacă suntem de acord că mesajul Domnului Isus nu era cu nimic inferior discursului unui om raţional şi lucid, trebuie să acceptăm că v. 22-23 trebuie să aibă ceva legătură cu v. 19-21 şi 24. Altminteri Domnul Isus nu ştia ce vorbeşte, sărind de la un subiect la altul. Într-adevăr aşa sugerează interpretarea lui Iosif Ţon care afirmă că ochiul din v. 22-23 imaginează „concepţia despre lume şi viaţă” (Bunătatea, p. 158). Aceasta se poate întâmpla atunci când vrei cu tot dinadinsul ca textul să se potrivească interpretării tale prestabilite şi nu permiţi autorului să grăiască prin textul său. Un principiu fundamental al interpretării unui text afirmă că un text trebuie interpretat în contextul său.

Dacă metafora ochiului are ceva în comun cu relaţia ucenicului cu banii, după cum ne obligă contextul să acceptăm, atunci despre ce este vorba? Cu siguranţă că audienţa primară a Domnului Isus a înţeles exact despre ce este vorba, sau cel puţin ucenicii, dacă celorlalţi le era închis accesul la învăţătura Domnului prin pilde (Mt. 13:10-17). Imaginea este mai greu de înţeles în contextul din Luca 11:34-36. Totuşi însuşi evanghelistul Matei mai foloseşte imaginea încă o dată în Evanghelia sa în Pilda lucrătorilor viei şi acolo „ochiul rău” înseamnă zgârcit, sau invidios după cum spune nota de subsol din NTR, sau critic faţă de bunătatea stăpânului manifestată în dărnicie (Mt. 20:15). Marcu include „ochiul rău” printre păcatele omului (Mc. 8:20-23).

Vechiul Testament foloseşte expresia „ochiul rău” în contextul ajutorării semenilor, însemnând avariţie.

„Ai grijă … să nu priveşti cu ochi rău pe fratele tău nevoiaş şi să nu-l împrumuţi” (Deut. 15:9)

„Ochiul rău” este transformat în „privire cu răutate” în descrierea avansată de Moise pentru situaţia de penurie în care se vor afla evreii în condiţie de asediu:

„Bărbatul cel mai delicat … va privi cu răutate la fratele lui … şi nu le va da nimic … Femeia cea mai delicată … va privi cu răutate pe bărbatul de la pieptul ei … şi nu le va da nimic” (Deut. 28:54-56).

Cartea Proverbe alocă mult spaţiu sancţionării zgârcitului. Expresia „ochi rău” apare de două ori în Proverbe şi de fiecare dată este tradus de NTR prin „zgârcit”:

„Nu mânca pâinea zgârcitului şi nu pofti delicatesele lui …” (Pr. 23:6)

„Un om zgârcit este nerăbdător să se îmbogăţească, dar nu ştie că-l aşteaptă sărăcia.” (Pr. 28:22)

Sunt convins că există suficiente mărturii între comentatori moderni şi contemporani, poate chiar şi printre cei patristici şi medievali cu privire la această interpretare. Din păcate nu pot accesa acum bibliografia respectivă. Măcar mărturia Bibliei ar fi trebuit luată în considerare. Desigur că până şi consultarea unei alte versiuni moderne, cu referinţe şi note explicative, cum există şi în limba română, ar fi permis evitarea acestei capcane.