Lezmajestate

După ce Israel a acceptat termenii legământului de la Sinai exprimați prin Cartea Legământului (Ex 20:1–23:33) și s-a parafat formal legământul (Ex 24:1-8), Moise a urcat din nou pe munte pentru a primi instrucțiunile pentru construirea unui cort deosebit, în care să locuiască Dumnezeu în mijlocul taberei lui Israel (Ex 25:8), adică un loc cu care Dumnezeu să se identifice în mijlocul encampamentului și unde să-Și manifeste prezența (Ex 40:36-38).

În timp ce era pe munte cu Domnul pentru această chestiune extrem de serioasă, în vale poporul, nerăbdător să aștepte întoarcerea lui Moise și dornic de ceva activitate cultică, îl conving cu ușurință pe Aaron să le facă o efigie a „dumnezeilor” care i-au eliberat din Egipt (Ex 32:1-6).

Dumnezeu știe tot ce se întâmplă în vale și, evaluând potențialul exploziv al situației pentru viitorul noii națiuni, lasă de înțeles că ar desființa-o ca să înceapă una nouă din Moise (32:7-10). Profet fiind, Moise mijlocește cu promptitudine. Argumentele lui Moise împotriva ideii de desființare a națiunii este reputația Domnului înaintea egiptenilor și legământul încheiat cu patriarhii conform căruia va face din ei un popor în mare număr (32:11-13). Imposibil ca cineva să poată crede că Dumnezeu nu știa aceste lucruri. Pentru Moise, însă, era important a fi recapitulate și motivația sa de a continua să conducă acest popor înclinat spre răzvrătire (32:22b) să fie consolidată.

După ce coboară în vale și se lămurește singur cât de gravă este situația, Moise sparge tablele Legii și desfășoară acțiuni de asanare morală. Primul demers al lui Moise față de Dumnezeu este să continue mijlocirea. În mod exemplar, Îi propune Domnului să-i permită a plăti cu propria viață pentru poporul său, propunere refuzată pentru un motiv evident: vinovatul este sancționat pentru faptele sale (32:31-35).

Apoi Dumnezeu reia planurile de călătorie fără a mai lua în calcul construirea tabernacolului. Dumnezeu Își păstrează intenția de a trimite un înger ca să-i călăuzească pe drum (33:2), așa cum spusese în Cartea Legământului (23:20-26) și cum se întâmplase deja din Egipt până la Sinai. Aici nu este nimic nou. Noutatea acum apare și această noutate este interpretată diferit de traducători, sau mai bine zis de teologii a căror gândire este îmbrățișată de acești traducători. Textul ebraic spune astfel: „Voi trimite înaintea ta un înger și-i voi izgoni pe canaaniți, și pe amoriți, și pe hitiți, și pe periziți, și pe hiviți, și pe iebusiți, spre țara șiroind de lapte și miere, căci (eb. kī) nu mă voi sui în mijlocul tău deoarece (eb. kī) tu ești un popor cu ceafa înțepenită, ca nu cumva să te mistui pe drum” (Ex 32:2-3).

Moise anunță poporul de intenția lui Dumnezeu de a renunța la planul construirii Tabernacolului și își scoate cortul în afara taberei de unde continuă întrevederea sa cu Dumnezeu. Norul și stâlpul de foc sunt acum în afara taberei deasupra cortului unde Moise ieșea sub privirile poporului pentru a dialoga cu Dumnezeu. Poporul a înțeles gravitatea momentului, și-a scos podoabele (deja unii își dăruiseră cerceii lui Aaron pentru a face idolul) și așteptau plecați la pământ până se ridica norul de peste cort (33:6-11). Un gând aplicativ: Modestia în ținută vine ca o mănușă peste credincioși în vremuri de trezire spirituală. În celelalte vremuri pastorii se luptă zadarnic să-i convingă pe enoriași a renunța la podoabe. De-a dreptul penibil! Mai nou, aceștia își pun și tatuaje și inventează tot felul de scuze ca să le justifice. În timp ce podoabele le poți da jos cu ușurință, nu tot așa este cu tatuajele.

Mijlocirea lui Moise și trezirea exemplară a poporului par să dea roade, pentru că Dumnezeu revine la gânduri mai bune: „Prezența Mea (lit. Fața Mea) va merge și-ți voi da odihnă” (33:14). Moise simte că e nevoie să insiste (deși nu mai era cazul) și adaugă „Dacă Prezența Ta (lit. Fața Ta) nu merge, nu ne sui de aici. Cum se va știi că eu și poporul Tău am găsit îndurare la Tine? Oare nu dacă vei merge Tu cu noi și dacă suntem deosebiți eu și poporul Tău dintre toate popoarele care sunt pe fața pământului?” (33:15-16). Varianta aceasta este reflectată cel mai bine în Biblia din 1921, cea mai apropiată de originalul ebraic, doar că folosește „Fața” în locul „Prezenței”.

În toate aceste formulări (33:2-3, 14-16) nu există nimic care să sugere emfaza pe care unii traducători o includ în traducerea lor. Dintre toate, cea mai condiționată dogmatic este NTR, de la prima ediție până la ultima. Lucrul acesta se vede din faptul că scrie „Înger” (cu majusculă, pentru a-l deosebi de orice alt înger) și folosește expresii emfatice pentru a sublinia opoziția: „Dar Eu Însumi nu voi veni împreună cu voi” (33:3), „Prezența Mea te va însoți” (33:14) și „Dacă nu vei merge Tu Însuți cu noi” (33:15).

Ediția Cornilescu redă prin „un înger” (33:2), „Eu nu Mă voi sui” (33:3), „voi merge Eu Însumi cu tine” (33:14) și „Dacă nu mergi Tu Însuți cu noi” (33:15). Aici Cornilescu a urmărit îndeaproape versiunea lui Louis Segond : „un ange” (33:2), „je ne monterai point au milieu de toi” (33:3), „Je marcherai moi-même avec toi” (33:14) și „Si tu ne marches pas toi-même avec nous” (33:15). Sinodala din 1914 are „îngerul Meu” în 33:2 (ca în Septuaginta) și „nu mă voi sui împreună cu tine” (33:3), „eu însumi voi merge înaintea ta” (33:14) și „de nu vei merge tu însuți împreună cu noi” (33:15). Biblia după textul ebraic readă astfel: „voi trimite înaintea ta înger” (33:2), „dar Eu nu voi urca în mijlocul tău” (33:3), „voi merge Eu Însumi și îți voi da odihnă” (33:14), „dacă nu mergi Tu Însuți” (33:15). Chiar dacă presupunem că ar fi posibil ca unii traducători să fii redat prin „Eu Însumi” ebraicul „Fața Mea/Prezența Mea”, pronumele de întărire nu se justifică în 33:3, deoarece acolo nu există niciun fel de subiect explicit, decât cel implicit în desinența verbului.

Cele câteva versiuni în limba engleză consultate nu au asemenea marcaje pentru emfază: „an angel” (33:2): NET, NRSV, NIV, ALTER („a messenger), PETERSON; „I will not go up among you” (33:3): NET, NRSV, NIV, ALTER, PETERSON; „my presence will go with you” (33:14): NET, NRSV, NIV, ALTER, PETERSON; „if your presence does not go with us” (33:15): NET, NRSV, NIV, ALTER, PETERSON. Versiunea KJV publicată în 1611 are „Înger” cu majusculă, dar în cele mai recente s-a renunțat la ea.

În cazul NTR s-a impus viziunea teologică a editorului american care a vrut cu orice preț ca să fie evidențiată natura cristică a acestui înger, considerată o cristofanie, dar tocmai aici este și capcana logică care sabotează argumentul. Mulți exegeți consideră că Moise mijlocea aici ca Dumnezeu să sancționeze relația sa cu Israel și să trimită un înger în locul Său, respinsă de Moise care o considera o veritabilă degradare. Dacă Moise obține ca Dumnezeu Însuși să-i însoțească, atunci scrierea cu majusculă a îngerului năruiește această discriminare pozitivă. Oricum, interpretarea mea este că Moise argumenta pentru continuarea planului de a construi Tabernacolul care plasa în centrul taberei prezența continuă a lui Dumnezeu prin îngerul Său, însărcinat să elibereze poporul din Egipt, să-i dea Legea, să-l conducă prin pustiu și să le dea în stăpânire Canaanul. După evaluarea teologilor bisericii primare, acest instrument al lui Dumnezeu era doar un înger, iar lucrarea sa, oricât de importantă ar fi ea, este inferioară lucrării Fiului ( FA 7:38;  Evrei 1:1-4; 2:2; 12:18-24). A considera că Dumnezeu face muncă de înger este nimic altceva decât ofensa lezmajestății.