Oaia: realitate şi simbol biblic

sheep

Textul de mai jos este un extras din Dicţionarul de imagistică biblică editat de Leland Ryken, James C. Wilhoit, Tremper Longman III, aflat în lucru spre publicare în limba română la Editura Casa Cărţii din Oradea.

Oaia este *animalul cel mai frecvent menţionat în Bible, cu aproape patru sute de referiri dacă le includem şi pe acelea la *turme. În plus, imaginea păstorului primeşte alte aproximativ o sute de referinţe. Această evidenţiere se datorează unor fapte, două la număr: importanţa oilor pentru viaţa nomadă şi agricolă a evreilor şi calităţilor proprii oilor şi păstorilor care le-au făcut surse capabile a purta metafora pentru realităţile spirituale.

Oile au constituit o parte centrală a economiei lui Israel încă din primele sale zile (Gen. 4:2). *Avraam, Isaac, *Moise, *David şi *Amos au fost toţi păstori (Gen. 12:16; 26:14; Ex. 3:1; 2 Sam. 7:8: Amos 1:1). Păstorii nu au fost întotdeauna bărbaţi; printre păstoriţe s-au numărat şi Rebeca (Gen. 29:9) şi fiicele lui Ietro (Ex. 2:16). Fiind crescute atât pentru hrană (lapte şi carne) cât şi pentru *lână, oile erau o parte naturală a vieţii în ţările aride ale răsăritului Mediteranei, deoarece ele pot supravieţui cu o cantitate minimă de apă şi *iarbă şi se pot deplasa spre noi păşuni şi zone cu apă în timpul sezonului secetos (vezi Păşune). Oile figurau cu proeminenţă în sistemul sacrificial al VT.

Condiţiile de păstorire în Palestina antică asigură fundamentul referirilor figurate. Aceste condiţii erau foarte diferite de cele mai multe practici moderne în domeniu. Oile nu erau ţinute în ţarc şi nici lăsate să-şi poarte singure de grijă. Ele erau total dependente de păstori în privinţa protecţiei, păşunatului, adăpării, adăpostului şi vindecării rănilor. De fapt, oile nu puteau supravieţui mult timp fără ajutorul păstorului. Oile nu sunt numai creaturi dependente; ele sunt în mod straniu neinteligente, predispuse la rătăcire şi incapabile să-şi găsească drumul înapoi la turmă chiar şi atunci când sunt aproape de ea.

Uneori alte animale, precum *caprele, erau în turme amestecate cu oile. Această situaţie apare în mod proeminent astfel în cel puţin două pasaje biblice – experienţa lui Iacob cu turmele lui Laban (Gen. 30–31) şi Discursul lui Isus de pe Muntele măslinilor, cu imaginea judecăţii finale descrise ca un timp când Dumnezeu va despărţi oile de capre (Mt. 25:32–33).

Neajutorarea oilor ne permite să explicăm acţiunile şi calităţile unui bun păstor, care în Biblie este folosit ca un studiu de caz pentru grijă şi compasiune. Era datoria păstorului să-şi conducă turma din protecţia stânii de peste noapte către locuri de păşunat şi adăpat. După păşunatul şi adăpatul de dimineaţă, oile şedeau preţ de câteva ore la miezul zilei într-un loc *umbros sau răcoros (C.-cânt. 1:7), întorcându-se la stână pentru a petrece noaptea, acolo unde păstorul se îngrijea de oile febrile sau rănite. Pentru a proteja oile de animalele de pradă, păstorii purtau două unelte: „toiagul şi bastonul” din Psalmul 23:4, una dintre ele fiind ca şi un ciomag, iar cealaltă obişnuita ansă folosită pentru protecţie, *salvarea oilor şi plasarea ei pe spatele oilor pentru a le număra pe când intrau în stână (proces cunoscut ca „trecerea pe sub toiag”; Lev. 27:32). Psalmul 23, construit în jurul activităţilor zilnice ale unui păstor, este practic un manual al acestor practici pastorale.

Păstorii erau, astfel, furnizorii, *protectorii şi însoţitorii permanenţi ai oilor. Ei erau şi figuri ale *autorităţii şi *conducerii animalelor din grija lor. Relaţia dintre păstor şi oi era atât de apropiată şi a rămas astfel până astăzi în Orientul Mijlociu, încât păstorii pot să-şi separe turmele care s-au amestecat la fântână sau în timpul nopţii, doar chemându-şi oile, care îşi urmează păstorul după voce. Păstorii sunt de nedespărţit de turmele lor, iar slujba lor este solicitantă, solitară şi uneori periculoasă (Gen. 31:38–40; 1 Sam. 17:34–35). Păstorii erau ajutaţi de fiii şi fiicele lor (Gen. 37;12; 1 Sam. 16:11) sau angajaţi (In 10:12–13), fapt care îi punea într-o poziţie de autoritate şi responsabilitate.

Pe lângă contextul economic al Palestinei antice, referirile biblice la oi şi păstori îşi ocupă locul între limitele unei ramuri a literaturii cunoscute ca literatură pastorală. În această tradiţie literară păstorul este o figură idealizată a virtuţii simple şi conducerii spirituale. Figura păstorului în tradiţia pastorală este adesea şi una a îndrăgostitului (precum în Cântarea-cântărilor) şi a poetului (precum în cazul lui David, „cântăreţul plăcut al lui Israel” [2 Sam. 23:1]). În tradiţia pastorală, a zugrăvi în mod simplu lumea păstorului însemna să evoca asocierea dintre inocenţa morală şi conducerea exemplară. Surprindem licăriri ale acestei idealizări pastorale în portretul lui *Abel, păstorul care a fost un exemplu de pietate (Gen. 4:2–4) şi păstorii care au fost primii anunţaţi de naşterea lui Isus (Luca 2:8). 

Anunțuri

Comentarii închise la Oaia: realitate şi simbol biblic

Din categoria Publicaţii

Comentariile nu sunt permise.