Arhiva zilnică: 13 ianuarie 2021

2021 — Viața în condiții de pandemie

Așa unic cum a fost anul 2020 pentru mulți din noi, aceia care am fost cruțați deocamdată ne-am desfășurat viața în parametri diferiți de anii precedenți: am călătorit și ne-am vizitat mai puțin, am muncit mai mult de acasă, am evitat cât am putut spitalul și spațiile publice în general, am petrecut mai mult timp în comuniune virtuală, am cheltuit mai mult pe tehnologie și mai puțin pe haine, am postit și ne-am rugat mai mult.

Mie personal, condițiile de pandemie mi-au oferit un context favorabil pentru continuarea muncii de cercetare. Astfel, împreună cu fr. Gelu Păcurar, doctor în teologie și păstor baptist la Arad, am finalizat traducerea Bibliei ebraice pentru versiunea pregătită de Societatea Biblică din România. Urmează prelucrarea traducerii și editarea textului ce se va desfășura anul acesta. Am reușit finalizarea manuscrisului unei noi lucrări „29 Parabole din Biblie” care a fost publicată de editurile Scriptum și Pleroma înainte de Sărbătoarea Nașterii Domnului. Este prima publicație în care am oferit spațiu unui fost student ca debutant.

Munca la Institut a continuat în condiții online, ca peste tot în țară. Spre deosebire de alți ani, am reușit să cheltuiesc din timpul meu instruind studenții de anul I gramatica limbii ebraice. Aceasta reprezintă o satisfacție aproape uitată ce mi-a deschis apetitul pentru publicarea unui nou manual de ebraică biblică după epuizarea stocului edițiilor succesive din 1999 și 2001 (Cartea creștină, Oradea). Eșalonarea săptămânală a seminariilor mi-a oferit oportunitatea de a pregăti cu mai multă atenție atelierele cu studenții și masteranzii. Urmează un al doilea semestru aglomerat din pricina numeroaselor lucrări de licență pe care le coordonez.

Pe când investigam piața calculatoarelor Mac second-hand pentru a-mi cumpăra un nou laptop, am fost convins de un absolvent ITPB să mă orientez înspre ceva nou. Dincolo de valoarea argumentelor invocate rămânea problema insurmontabilă a insuficienței de fonduri pentru o asemenea achiziție. M-am răzgândit și în această privință, când la suma ce o aveam disponibilă pentru acest proiect s-au adăugat pe parcursul câtorva zile alte fonduri din trei surse diferite, din donațiile unor prieteni (unii cunoscuți, alții anonimi). Așa se face că m-am pronunțat asupra unui MacBook Pro 2020 ce mi-a ajuns acasă înainte de Crăciun. Rămâne în continuare valabil că nu mi-am cumpărat niciodată un laptop doar din surse proprii. Domnul să le răsplătească tuturor celor ce au hotărât să contribuie la cel mai frumos cadou de Crăciun primit până acum.

Ca la fiecare început de an, mi-am sărbătorit ziua de naștere. De data aceasta a fost ceva mai deosebit pentru că s-au împlinit 50 de ani. E o mare realizare, deși nu este a mea. După ce am supraviețuit haosului creat de lovitura de stat din 1989, începută ca o „Revoluție”, tuberculozei de la începutul anilor 2000, accidentului de circulație din toamna lui 2020, după ce am evitat (după știința mea) infectarea cu COVID-19, sunt bucuros că am putut sărbători cheltuirea a cincizeci de ani de viață-credit. Cornelia și Silvana au pus la cale o sărbătoare specială și i-au invitat pe prieteni să înregistreze vorbe de bine pe care Silvana mi le-a redactat într-un colaj video. A fost cea mai specială tratație pe care mi-au pregătit-o vreodată familia și prietenii. Vă mulțumesc tuturor pentru cuvintele calde adresate. N-am știut că am putut fi de folos atât de felurit atâtor de mulți. Probabil că n-am irosit 50 de ani.

Ceea ce părea imposibil de imaginat în urmă cu câțiva ani, anul acesta conferința semi-anuală a SOTS (The Society for Old Testament Study) s-a desfășurat online (5-7 ianuarie 2021) și am putut participa de acasă, evitând cheltuielile cu transportul în Marea Britanie, într-o perioadă de incertitudini datorate Brexit-ului.

Debutul anului 2021 mă prinde scriind un comentariu în limba engleză la Ezechiel capitolele 25-48 pentru comentariul la întreaga Biblie pregătit de Langham cu autori din Europa de Răsărit. Dorința mea este ca anul acesta să pot finaliza Odiseea lui Iacov, fiul lui Isaac, fiul lui Avraam, la care am început să lucrez de ceva timp, dar am fost deturnat de alte urgențe. Am în pregătire și o lucrare care prezintă viața creștină ca umblarea pe o cale, pentru care voi folosi materialele parcurse deja ca mesaje adresate în biserică. În predicare, urmăresc viața lui David din 1Samuel și sper să văd cândva aceste predici transpuse într-o carte.

Cât timp Domnul ne dă har, viața merge mai departe. Eu sunt doar un rob și am făcut ce eram dator să fac cu ceea ce am primit. Rugăciunile voastre și toată cheltuiala voastră cu mine au dat rod până acum. Domnul să fie slăvit!

Comentarii închise la 2021 — Viața în condiții de pandemie

Din categoria Uncategorized

La vremea bilanțului

În anul 2012 Dumnezeu mi-a oferit o experiență mixtă. În primul trimestru al anului am trecut prin trista experiență a despărțirii de Biserica Providența din Oradea, pe care am slujit-o în calitate de păstor-învățător timp de zece ani (dintre care doi ani și opt luni in absentia). Pentru mine au urmat multe luni de bocet. Încă port în piept rănile făcute de frații mei care au lucrat în ascuns și a celor care nu au avut curajul să stea în picioare pentru convingerile lor. Oricum în spatele tuturor acestor evenimente este un Dumnezeu suveran care mi-a comunicat clar, fără putință de tăgadă, că nu mă mai vrea la Oradea.

 

Anul a continuat cu finalizarea pregătirilor începute cu ceva timp în urmă de a ne întoarce la Sibiu. În ciuda obstacolelor, nu puține, am reușit să ne vedem visul împlinit. Am lucrat cu acte, planuri și unelte ca să ne încropim o locuință la țară, așa cum ne doream de mult timp. Chiar dacă lucrul nu s-a încheiat, privind retrospectiv acum putem spune că Dumnezeu ne-a dat orice loc pe care a călcat piciorul nostru.

Situația noastră complicată din cauza evenimentelor numite mai sus a determinat și o prezență mult restrânsă pe blog. În 2012 am reușit doar 26 de postări noi, din totalul de 416 la care a ajuns acest blog. Cele mai populare postări au fost: „Captul și (ne)acoperirea lui”, „Versiunea Dumitru Cornilescu și avatarurile sale”, „Ajutorul care nu lipsește la nevoie”, „Psalmul 23: Domnul este odihna mea”, „Presbiteri și diaconi”. Cât de providențial surprind acestea frământările și preocupările din cursul anului!

În ciuda timpului scurt pe care l-am avut pentru activități de cercetare am reușit să merg mai departe cu proiectul pe Geneza și mi-am făcut timp să traduc capitolele pentru Geneza, Exod și Levitic din The IVP Bible Background Commentary – Old Testament pentru editura Casa Cărții din Oradea. Urmează Numeri și Deuteronom în următoarele luni. De Sărbătoarea Întrupării Domnului m-am bucurat de lansarea sitului www.ebiblia.ro. La realizarea acestuia am participat și eu prin traducerea și conceperea unor materiale. Printre comentariile folosite la resurse se poate găsi chiar și volumul cu predici la Amos, Țefania și Hagai. Folosul sitului poate fi gândit din diferite puncte de vedere. Abilitatea de a studia în mod comparativ diverse versiuni ale Bibliei în limba română este una dintre facilități de preț pe care o recomand studenților Bibliei.  Nimic nu se compară cu exercițiul personal pentru descoperirea resurselor acestui sit.

Dumnezeu a fost îndurător cu mine anul acesta. Am continuat ca și până acum să predau studenților mei. În sfârșit, după 11 ani de navetă cu trenul de noapte, călătoresc în condiții mai puțin obositoare pentru trup. Dumnezeu nu m-a lipsit nici de oportunitățile de slujire în Biserică, chiar dacă am făcut-o cu inimă grea. Trag speranță ca slujirea mea să capete alte dimensiuni pe care presiunile slujirii de la Biserica Providența nu mi le-a permis. Dumnezeu este bun și drept!

Comentarii închise la La vremea bilanțului

Din categoria Biblia şi societatea, Biserica, Memorabilia

Binecuvântați pentru că la aceasta ați fost chemați

Festivitatea de graduare a promoției 2011-2012 la Institutul Teologic Penticostal din București a fost marcată de câteva lucruri mai deosebite. Cu siguranță faptul că această promoție este una foartă restrânsă (14 absolvenți) și că fr. John F. Tipei s-a repatriat în USA ar putea fi amintite printre ele. Cu acest prilej am considerat nimerit să mă rog pentru absolvenți, biserică și colegi invocând numele Domnului prin binecuvântarea preoțească din Numeri 6:24-26. Anul acesta octetul Institutului m-a ajutat de o manieră profesionistă. Melodia pe care am învățat cu mai mulți ani în urmă și căreia i-am pierdut partitura mi-a fost pusă pe note și prelucrată pe voci de studenții din octet. Interpretarea aleasă le aparține tot lor. Greșelile datorate emoțiilor nu lipsesc. Oricum iată cuvintele în evreiește:

Ievareheha Adonai veișmereha

Iaer Adonai panav eleha vihuneha

/: Isa Adonai panav eleha we iasem leha șalom :/

 

Fiți binecuvântați!

Comentarii închise la Binecuvântați pentru că la aceasta ați fost chemați

Din categoria Uncategorized