Cinstirea părinților și răpirea de oameni

(Moise sparge tablele Legii, Rembrandt)

Între poruncile din Cartea Legământului (Exod 20:1–23:19) se află două interdicții care explică porunca cinstirii părinților din Decalog (20:12) și amândouă sunt sancționate prin pedeapsa capitală: lovirea părinților (21:15) și blestemarea părinților (21:17). În Biblia ebraică, ele sunt despărțite de o hotărâre cu privire la răpirea și sechestrarea de persoane (21:16). În perioada sclavagistă a societății umane, sclavii erau folosiți ca forță de muncă neplătită în gospodărie, iar obținerea lor pe calea cea mai ieftină era extrem de atractivă. Septuaginta, Vechiul Testament tradus în greacă, pune cele două interdicții privitoare la părinți una lângă alta, adică trage v. 17 lângă v. 15, și împinge porunca despre sechestrarea de persoane la urmă și o amplifică după modelul reglementării din Deuteronom 24:7 astfel: „Dacă cineva răpește pe vreunul dintre fiii lui Israel și înrobindu-i îl vinde, [sau dacă acela] este găsit [la el], cu moarte să piară, el și cel la care este găsit” (Septuaginta, vol. 1, Iași: Polirom, 2004). Este interesant că, deși Biblia Sinodală (București, 1988), urmează Septuaginta, aici ortodocșii nu respectă ordinea găsită în textul Vechiului Testament grecesc. Totuși versiunea lui Anania (2001) rămâne fidelă textului grecesc. Pentateuhul Samaritean și traducerea în siriacă păstrează ordinea legilor din Textul Masoretic.

 Am redat cele trei reglementări în felul următor:

«¹⁵Cel ce lovește pe tatăl său sau pe mama sa negreșit să fie omorât.»

«¹⁶Cel ce răpește un om ca să-l vândă, ori se află în mâna lui, să fie omorât negreșit.»

«¹⁷Cel ce își blestemă tatăl sau mama să fie omorât negreșit.»