Un Egiptean, doi Egipteni (sic !)

De mult timp am observat că în ediția Cornilescu a Bibliei numele popoarelor din Vechiul Testament și ale grupurilor religioase din Noul Testament apar cu majusculă. După regulile limbii române contemporane scrierea cu majusculă este greșită în asemenea cazuri.

În tabloul națiunilor din Geneza 10, împănat cu multe nume proprii, descendenții unor personaje apar menționați la plural și cu majusculă: „Ludimi, Anamimi, Lehabimi, Naftuhimi, Patrusimi, Casluhimi, (din care au ieșit Filistenii) și pe Caftorimi” (Gn 10:13-14). Același lucru se întâmplă cu urmașii lui Canaan. După ce îi pomenește pe Sidon și Het, urmează „Iebusiți, Amoriți, Ghirgasiți, Heviți, Archiți, Siniți, Arvadiți, Țemariți și Hamatiți” (Gn 10:16-18). Egiptenii apar peste tot în Vechiul Testament scriși cu majusculă. Popoarele din Canaan sunt precizate în mai multe liste, de fiecare dată cu majusculă (Gn 15:19-21; Ex 3:8; 13:5; 11:3; 12:8; Jd 3:5; Ezra 9:1; Nm 9:8). Naaman este un „Sirian” (2Rg 5:20) și ori de câte ori sunt amintiți în Vechiul Testament sirienii sunt scriși cu majusculă. La fel sunt Moabiții, Amoniții, Asirienii, Haldeii (în loc de babilonieni). Lor li se adaugă în Noul Testament: Grecii, Siro-fenicienii, Romanii (cu excepția FA 16:37-38; 22:27, 29), toate popoarele din imperiu reprezentate la Cincizecime în Templul din Ierusalim (FA 2:9-11). Până și locuitorii din regiunile tradiționale evreiești sunt scriși cu majuscule: Iudeii, Galileenii, Samaritenii. Apoi membrii grupărilor religioase sunt scriși tot cu majusculă: Fariseii, Saducheii, Irodianii, Zeloții. Chiar și zilele săptămânii (Sabatul) și lunile anului din calendarul evreiesc sunt scrise tot cu majuscule.

Noul Testament de la Bălgrad (1648) și Biblia de la Blaj (1795) au folosit minuscule pentru a reda aceste substantive proprii. Biblia de la Iași (1874) (Aici) folosește majuscula pentru substantivele care definesc etnii, dar pentru membrii partidelor religioase folosește minuscule. Alte ediții ale Bibliei și versiuni realizate după original în sec. XX și XXI au promovat scrierea cu minusculă: Biblia Trinitariană, Biblia GBV, Biblia Anania, NTR, Biblia Romano-Catolică, NT Interconfesional, Biblia după textul ebraic, NT-SBR. Situația a fost îndreptată chiar și în ediția Cornilescu, atât în ediția Centenară cât și în cea revizuită.

De unde această această consistentă preocupare pentru scrierea cu majusculă a substantivele care definesc entități etnice la Cornilescu? Există două posibile surse ale inspirației: modelul Bibliei de la Iași (1874) (Aici) și a Bibliei sinodale din 1914 (Aici), model continuat și în Biblia Carol II (1939) și/sau o ediție în limba engleză pe care ar fi putut-o folosi Cornilescu. În versiunea franceză a lui Segond, intens folosită de Cornilescu la traducere, nu sunt folosite majusculele în asemenea situații.

Normativul curent pentru scrierea cu majusculă în limba română nu include substantivele care definesc entități etnice, nici zilele săptămânii, nici lunile anului (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ed. a doua, București: Univers Enciclopedic, 2005, p. LVI-LXI; G. Pană Dindelegan, Dicționar de termeni gramaticali, București: Univers Enciclopedic Gold, 2023, p. 378-379).

P.S. La semnalizarea lui Emanuel Conțac am verificat Biblia de la Iași încă o dată și am făcut îndreptarea cuvenită.