Există elemente fantastice în realitările Biblie despre înviere? Aşa predicau apostolii comunismului ştiinţific. După ce s-au retras ruşinaţi pentru o vreme, aceştia revin în forţă în viaţă publică a României. Pe cât de importantă este negarea învierii lui Isus pentru argumentul ateist, tot la fel de importantă este afirmarea învierii lui Isus pentru argumentul creştin. Aşa cum bine a observat apostolul Pavel, „dacă nu înviază morţii, atunci nici Cristos nu a înviat şi dacă n-a înviat Cristos, atunci credinţa voastră este zadarnică” (1 Cor. 15:16-17).
Cu prilejul comemorării învierii Domnului ISUS, doresc să medităm asupra învierii morţilor aşa cum este prezentată aceasta în Biblie. Ca să putem înţelege ce se petrece la înviere sunt necesare câteva elemente importante despre structura omului. Dumnezeu l-a creat pe om cu un trup material, aşa cum a procedat şi cu animalele. Spre deosebire de acestea, Dumnezeu a pus în om suflare de viaţă din Duhul Său. Astfel, trupul material însufleţit de Duhul lui Dumnezeu constituie „sufletul viu”. Partea materială permite omului raportarea la lumea fizică lui Dumnezeu. Partea spirituală, imaterială, permite omului să ia contact cu Dumnezeu şi cu lumea lui. Acesta este omul.
Moartea intervine, întrerupând legătura dintre trup şi duh. Din diverse motive, trupul poate ajunge să nu mai poată întreţine activitatea întregului. Boala, accidentele şi îmbătrânirea slăbesc trupul şi-l aduc în situaţia de a nu mai putea susţine întregul. Tot la fel entitatea imaterială, duhul omului, poate ajunge să nu mai susţină activitatea trupului. Refuzul de a mai lupta cu lumea fizică este o decizie pe care o poate lua duhul şi care poate conduce la slăbirea trupului până la încetarea existenţei. Tot la fel duhul omului îi poate dicta trupului să reziste chiar şi în condiţii periculoase pentru viaţă. Dumnezeu intervine cel mai adesea, chemând duhul omului acasă, la Dumnezeu. De aceea, formula preferată de evreul credincios pentru a descrie moartea era „Doamne, în mâinile Tale îmi încredinţez duhul Meu”, folosită şi de Domnul Isus când s-a sfârşit pe cruce, citând din psalmul 31.
Aceasta fiind situaţia, învierea presupune reîntoarcerea duhului în gazda trupului şi reunirea celor două entităţi într-un întreg armonios. Profetul Ilie a primit harul unei asemenea experienţe. Băiatul unei văduve feniciene din Sarepta, un sat din mărginimea Sidonului, murise pe când Ilie găzduia în familia lor. Ilie a luat trupul băiatului şi l-a pus pe patul său şi s-a rugat Domnului, cerând refacerea unităţii dintre trup şi duh. Domnul a ascultat rugăciunea şi „sufletul copilului s-a întors în el şi a înviat” (1 Regi 17:22). Domnul Isus a fost chemat să vindece pe o tânără, fiica conducătorului sinagogii din Capernaum. Până când să ajungă Domnul la casa lui Iair, tânăra de 12 ani murise. Luca relatează că, la strigarea Domnului „Fetiţă, scoală-te!” „duhul ei s-a întors în ea, iar fata s-a sculat numaidecât” (Luca 8:55). Chiar şi apostolul Pavel a avut ocazia de a experimenta puterii învierii când Eutih a murit accidental căzând de la nivelul al treilea. Pavel l-a luat în braţe şi a zis: „Nu vă tulburaţi căci sufletul lui este în el” (F. ap. 20:10).
Pentru evrei era foarte clar că, dintre toate miracolele, învierea era cea mai extraordinară lucrare. Numai Dumnezeu cu suveranitatea Sa putea interveni restituind duhul pe care l-a luat de la un om. În plus, era nevoie de mijlocirea unui mare profet. Aşa se face că după ce şi-a văzut copilul viu, văduva din Sarepta a exclamat despre Ilie: „Cunosc acum că eşti un om al lui Dumnezeu şi cuvântul Domnului în gura ta este adevăr!” (1 Regi 17:24). Aceeaşi reacţie o vedem la mama din Sunem care şi-a văzut singurul copil, născut prin intervenţie divină, înviat de profetul Elisei. Biblia spune că mama „s-a aruncat la picioarele lui Elisei şi s-a închinat până la pământ” (2 Regi 4:37).
Călătorind prin Galileea, Domnul Isus a ajuns odată în Nain şi a întâlnit un cortegiu funerar: o văduvă îşi conducea la mormânt pe singurul fiu, unica nădejde care-i mai rămăsese femeii în viaţă. Domnul i-a înţeles întristarea şi l-a înviat pe tânăr. Reacţia mulţimii a fost specifică unui asemenea eveniment: „Toţi au fost cuprinşi de frică şi slăveau pe Dumnezeu zicând: <Un mare profet s-a ridicat între noi şi Dumnezeu a cercetat pe poporul Său>” (Luca 7:16). Tot la fel, după ce au asistat la învierea lui Lazăr din Betania, cel care fusese mort de patru zile şi fusese îngropat, „mulţi din evreii care veniseră la Maria, [...] au crezut în El” (Ioan 11:45). Vestea aceasta s-a răspândit astfel încât, la intrarea Domnului în Ierusalim, mulţimile erau entuziasmate de prognosticul că Isus putea fi Mesia, marele profet aşteptat (Ioan 12:17-18).
Pentru reputaţia fariseilor, care mijlociseră omorârea lui Isus cu braţul roman, nicio minune de-a Domnului nu a fost mai distructivă decât învierea Sa. De aceea când au fost informaţi de învierea lui Isus au intervenit mituind gărzile pentru a răspândi povestea că ucenicii Săi I-ar fi furat trupul (Mt. 28:11-15). Din păcate pentru ei şi pentru toţi necredincioşii, Biblia afirmă că ucenicii erau închişi în casă de frica iudeilor. În plus, Isus cel înviat s-a arătat la numeroşi oameni care au putut depune mărturie despre realitatea învierii. Curajul apostolilor de a predica despre Isus cel înviat numai aşa se poate explica. Conducătorii religioşi nu au fost mulţumiţi de popularizarea învierii lui Isus, motiv pentru care au încercat în repetate rânduri să-i oprească prin ameninţări, bătăi şi închisoare. Dacă Isus a înviat, atunci El trebuie să fi fost mai mult decât un profet care mijlocea la Dumnezeu învierea altora. El trebuie să fi fost Însuşi Dumnezeu.
Despre toate aceste învieri există documentele Bibliei, mult mai credibile decât ale altor scrieri antice. Setea de cunoaştere a multora dintre noi poate satisfăcută prin consultarea documentelor scrise. Din păcate, evenimentele îndepărtate nu ne sunt disponibile decât prin documente scrise şi prin artefacte. Trebuie să ne mulţumim cu acestea pentru că nu putem călători în timp. Pentru aceia care doresc mai mult, Dumnezeu ne oferă mai mult. Crezi că relatările Bibliei despre învieri sunt fabulaţii, legende chiar sau, mai rău, mituri. Cum ar fi dacă tu însuţi ai asista la o înviere? Cum ar fi dacă aceasta ar fi chiar învierea ta? Nu intenţionez să vă ofer o demonstraţie, ci să vă ajut să o descoperiţi singuri.
Biblia vorbeşte despre miracolul învierii şi atunci când trupul primeşte în mod supranatural abilitatea de a funcţiona în parametri anormali, împotriva firii lucrurilor. Exemplul clasic al Bibliei este Avraam şi Sara. La etatea la care se aflau ca şi cuplu steril era imposibil să mai aibă copii. Pavel pune diagnosticul pe situaţia în care ei se aflau în felul următor: „Avraam nu s-a uitat la trupul său care era la fel de bun ca şi mort – avea aproape o sută de ani – nici la moartea pântecelui Sarei” (Rom. 4:19). Puterea învierii s-a manifestat în cazul patriarhului Avraam şi a soţiei sale Sara prin faptul că abilitatea lor de procreaţie, de a da viaţă, a fost repusă în drepturi. Promisiunea făcută de Dumnezeu că vor avea un copil la o vârstă înaintată, le-a dat aripi „nu s-au îndoit de promisiunea lui Dumnezeu, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu deplin încredinţat că El ce făgăduieşte poate să şi împlinească” (Rom. 4:20-21).
Tu nu ai trecut niciodată prin experienţe care te-au condus în pragul morţii şi ai fost oprit înainte să îl treci dincolo? Viaţa pe care ai trăit-o de atunci încoace poate fi considerată o viaţă nouă, iar experienţa aceea poate fi considerată înviere. Tu nu ai trecut prin experienţe în care trupul tău a început să se manifeste împotriva abilităţilor sale? Ai fost vindecat de o boală incurabilă? Acestea sunt experienţe în care puterea învierii s-a manifestat în trupul tău. Dintre toţi oameni, tu eşti ultimul care ar trebui să spună că nu există înviere.
Biblia vorbeşte despre înviere şi atunci când un om îşi descoperă rostul în viaţă. NT vorbeşte despre un sclav pe nume Onisim care a fugit de la stăpânul său creştinul Filimon. Căutându-şi un rost în viaţă, Onisim a ajuns la Roma şi acolo l-a întâlnit apostolul Pavel, iar Onisim s-a convertit la creştinism. De drept sclavii fugiţi erau aspru pedepsiţi, uneori chiar cu moartea. În noua circumstanţă, Pavel îi scrie lui Filimon şi îi cere în numele prieteniei lor să-l ierte pe vinovatul Onisim şi să-l reprimească acasă. „Poate că el a fost despărţit de tine pentru o vreme, tocmai ca să-l ai pentru veşnicie” (Fil. 15).
Ai trecut prin experienţe în viaţă când dintr-o dată totul s-a schimbat, când ai descoperit un sens nou pentru a trăi? Ai putea numi acea experienţă înviere, pentru că de atunci încoace ai avut parte de o viaţă nouă. Ai avut parte de o călătorie deosebită, te-a marcat întâlnirea cu un om deosebit, te-a schimbat căsătoria?
Biblia descrie tot ca înviere şi situaţia în care omul renunţă la un mod de viaţă lipsit de Dumnezeu. Logica este simplă. Din moment ce toţi oamenii sunt creatura lui Dumnezeu, o viaţă lipsită de atingerea lui Dumnezeu, o viaţă trăită ca şi cum Dumnezeu nici nu ar exista, desconsiderând standardul dreptăţii şi sfinţeniei Lui este asemănătoare morţii. Întrucât relaţia dintre Dumnezeu şi om este inexistentă, Dumnezeu consideră pe un astfel de om mort. În plus, o viaţă trăită în păcat garantează omului doar condamnarea lui Dumnezeu în ziua judecăţii, adică înstrăinarea definitivă de Dumnezeu. Îmi permit un avertisment aici. Înstrăinarea definitivă va fi cu mult mai dureroasă decât înstrăinarea de Dumnezeu cu care te-ai obişnuit o viaţă întreagă. După judecata din urmă, cei condamnaţi vor avea convingerea că toate cele negate până atunci, inclusiv Dumnezeu, sunt reale şi despărţirea de Dumnezeu va fi experimentată ca un coşmar continuu.
Câtă vreme graniţele României au fost închise şi aveau impresia că ţara noastră oferă cele mai bune condiţii de viaţă din lume, românii trăiau ca nişte prizonieri care nu aveau habar că se află în temniţă. Când românii au început să afle că se poate trăi şi mai bine, că în alte ţări condiţiile de viaţă şi de muncă sunt mai bune, zidurile puşcăriei nu au mai fost suficient de înalte, iar gardienii insuficienţi pentru numărul crescând de oameni care doreau să evadeze. Acei români care au continuat să trăiască în România, au trăit de atunci înainte cu conştienţa asupririi şi a limitării libertăţii.
Spuneam că din punctul de vedere al lui Dumnezeu oamenii care trăiesc fără Dumnezeu sunt morţi. Faptele lor sunt considerate tot atâtea păcate, greşeli şi nelegiuiri. Stăpânul lor este opozantul cel mai înverşunat al lui Dumnezeu, Satana. Destinul unor astfel de oameni este condamnarea veşnică. Frumuseţea caracterului lui Dumnezeu constă tocmai în faptul că El ne-a căutat acolo unde eram şi ne-a înviat, ne-a dat puterea să ne ridicăm din moarte şi să trăim o viaţă nouă (Efeseni 2:1-7).
Apostolul Pavel ne învaţă că omul poate trăi în două feluri: acordând atenţie şi prioritate trupului şi dorinţelor sale (pofte) sau acordând atenţie şi prioritate spiritului şi dorinţelor sale. Credinţa este cea care ne permite trecerea dintr-un mod de viaţă în altul. Când cineva crede în Isus, adică acceptă ajutorul lui Dumnezeu pentru restabilirea relaţiei cu Dumnezeu, credinciosul este declarat mort faţă de păcat prin asocierea sa cu moartea lui Isus. El nu mai are nicio datorie faţă de pofte şi primeşte puterea de a li se împotrivi. Apoi credinciosul este declarat viu faţă de Dumnezeu prin asocierea sa cu învierea lui Isus.
Aţi observat că am spus „credinciosul” nu „creştinul”, pentru a fi creştin a devenit de multă vreme o chestiune pur formală, de apartenenţă din oficiu de o comunitate creştină. Biblia spune, însă, că a fi ucenicul lui Isus înseamnă asumarea cu responsabilitate a relaţiei cu Dumnezeu, înseamnă o decizie personală şi perseverenţa de a continua până la capăt ceea ce ai început. Evident pentru o schimbare atât de radicală, după ce ai trăit în opoziţie cu Dumnezeu, după ce te-a interesat doar de tine însuţi, presupune o schimbare majoră. Domnul Isus vorbea despre această schimbare în termenii unei naşteri a doua oară, sau naşteri din nou.
Tot la fel de bine am putea vorbi despre această revoluţie a vieţii unui om, ca despre o înviere. Dintr-o dată prin lucrarea ascunsă a Duhului Sfânt omul devine convins de existenţa unui Dumnezeu pe care L-a negat o viaţă întreagă. Dintr-o dată printr-o schimbare a minţii omul acceptă dependenţa sa de Dumnezeu şi acceptă intervenţia lui Dumnezeu în viaţa sa. Aproape peste noapte fiara devine miel, beţivul ajunge să deteste băutura, dependentul de droguri şi nicotină devine om liber, omul stricat devine om de familie, hoţul devine om cinstit, cel nesupus devine om blând. Tu cum ai numi această schimbare radicală? Fanatism religios? Oamenii aceştia nu vor să facă moarte de om în numele religiei lor. Aceasta este înviere.
(James Claviezel în The Passion of the Christ, regia Mel Gibson)
Atins de puterea transformatoare a lui Dumnezeu, credincioşii trebuie să facă ceea ce ne învaţă apostolul Pavel. „Socotiţi-vă morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Cristos, Domnul nostru. Deci, păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor şi să nu mai ascultaţi de poftele lui. Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii, ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre ca pe nişte unelte ale neprihănirii.” (Rom. 6:11-13)
Dacă te consideri creştin şi încă nu se vede schimbarea pe care le aduce puterea transformatoare a Duhului lui Dumnezeu printr-o experienţă ce generează energii noi în viaţa ta cunoscută ca naştere din nou sau înviere, atunci încă mai ai ocazia de a îndrepta lucrurile acestea. Faptul că încă eşti în viaţă, întreg la minte şi cu ocazia de a asculta Evanghelia, adică vestea trimisă de Dumnezeu pentru refacerea relaţiei dintre tine şi El, nu este la întâmplare. Duhul Domnului care a adus în fiinţă creaţia are puterea şi să pună sămânţa vieţii noi şi în tine.
Închei cu exemplul oferit de profetul Ezechiel. Dumnezeu i-a dat profetului Ezechiel o vedenie în care o vale plină de oase uscate a fost adusă la viaţă prin puterea Duhului lui Dumnezeu. Eu cred că dacă Dumnezeu poate reabilita o naţiune şi, dintr-un popor aproape mort, să creeze un popor nou, poate să facă ceva şi din oasele uscate cu care te prezinţi tu înaintea lui Dumnezeu. Întrebarea nu este dacă El poate, ci dacă tu recunoşti că ai nevoie de El şi vrei să te laşi la dispoziţia Lui. Dacă puterea învierii va acţiona în viaţa ta ca să devină realitate pentru tine depinde de tine. Ascultă îndemnul Duhului şi, de data aceasta, lasă-te cucerit de Dumnezeu. Dacă respingi lucrarea lui Dumnezeu pentru tine, învierea va rămâne pentru tine şi pe mai departe o legendă.
Biblia spune că la sfârşitul istoriei ne mai aşteaptă o înviere, învierea generală, sau învierea morţilor. De modul în care ţi-ai administrat viaţa aceasta scurtă şi darurile lui Dumnezeu pentru tine, depinde continuarea vieţii de după învierea morţilor. Numai cine şi-a făcut timp să-l cunoască pe Dumnezeu, numai acela va continua să trăiască în prezenţa Lui. Pentru toţi ceilalţi nu există viitor. Dumnezeu a investit în tine ca să poţi trăi veşnic. Ce te împiedică să dai curs învierii?
(James Claviezel în The Passion of the Christ, regia Mel Gibson)
Preocuparea pentru modul în care sunt exploataţi Psalmii în cultul creştin a împlinit un deceniu în cazul meu. La finalul cursurilor de studii aprofundate întreprinse la Universitatea din Oradea, Facultatea de Teologie Ortodoxă, în anul universitar 1997-1998 am primit încuviinţarea de a studia de o manieră sincronică şi comparativă modul în care sunt folosiţi Psalmii în cultul bisericii în Biserica Ortodoxă Română şi în Biserica Creştină Baptistă din România, un proiect coordonat de pr. prof. dr Abrudan. Pun la dispoziţia publicului a doua secţiune a lucrării, cu speranţa că voi reuşi cândva (poate chiar curând) să scanez şi prima parte a tezei. Lucrarea nu a fost actualizată, ci este prezentată de maniera în care a fost supusă comisiei de examinare în 1998. Sunt convins că în ultimii zece ani s-au mai adăugat şi alte preţioase modalităţi de utilizare a Psaltirii în biserică. Modelul acestei lucrări poate fi urmat de studenţii mei din anul I care trebuie să pregătească un material similar, poate mai puţin pretenţios, cu privire la utilizarea Psaltirii în cultul Bisericii Creştine Penticostale din România.
