Bijuteriile în Biblie

(În imagine: Bijuteriile Coroanei britanice)

În continuarea discuţiei despre închinarea în smerenie, reproduc aici un material tradus, dar încă în format primar, extras din Dicţionarul de imagistică biblică, editat de Leland Ryken et al., ce se află în pregătire pentru publicare la editura Casa cărţii. 

BIJUTERII ŞI PIETRE PREŢIOASE

Bijuteriile în Biblie se împart în patru motive principale. Ele sunt imagini ale podoabei şi ale *frumuseţii, ale *bogăţiei şi ale puterii, ale numinozităţii sau *sfinţeniei, şi ale *permanenţei împărăţiei *cereşti transcendentale. În toate imaginile, bijuteriile constituie un standard de valoare recunoscut.

Trebuie menţionat încă de la început faptul că este dificil de ştiut sigur la ce bijuterii anume se referă termenii antici (pentru o discuţie şi un tabel al diferitelor cuvinte în limba engleză folosite pentru a traduce referinţele la bijuterii vezi „Jewels and precious stones” , IBD, 781–789). Au avut loc încercări nereuşite de a asocia calităţile unei anume pietre preţioase cu un trib corespondent din Israelul antic. Alţii, gândindu-se probabil la ideea talismanului, au încercat să asocieze cele 12 pietre preţioase din efod şi din temelia Noului *Ierusalim cu cele *12 semne ale zodiacului. Deşi aceste încercări sunt zadarnice, din fericire, ele nu sunt necesare pentru înţelegerea imagisticii bijuteriilor. Bijuteriile specifice nu au niciun simbolism caracteristic. Împreună ele constituie frumoasa răsplată a bogăţiei şi a puterii. Prezenţa lor în imagistica biblică sugerează faptul că bogăţia şi puterea lui Dumnezeu sunt fără egal.

Bijuteriile ca podoabă. În orice societate bijuteriile au fost un mod de împodobire, în special pentru *femei. Când robul lui Avraam doreşte să facă o impresie bună asupra persoanei pe care speră să o câştige ca mireasă pentru Isaac, el îi dăruieşte bijuterii (Gen. 24:22, 53). O parte din farmecul femeii din *Cântarea-cântărilor se datorează faptului că are „obraji înconjuraţi de podoabe”, „gâtul [ei] cu şiraguri de mărgăritare” (C.-cânt. 1:10).

Când impulsul uman natural de a înfrumuseţa cu ajutorul bijuteriilor devine excesiv, atunci este un indiciu al valorilor materiale şi nechibzuite, şi prin urmare este obiectivul judecăţii lui Dumnezeu. Astfel Isaia 3:18–23 este o listă a bijuteriilor şi a podoabelor pe care Dumnezeu le va lua în ziua judecăţii Lui împotriva unui popor ruinat din punct de vedere spiritual şi preocupat de valori false. De asemenea, oamenii bogaţi şi aroganţi din Psalmul 73 poartă *mândria ca pe o salbă (Ps. 73:6) şi sunt la un pas de o cădere neaşteptată (Ps. 73:18–20).

Autorul Proverbelor transformă podoaba bijuteriilor într-o imagine metaforică pentru a evidenţia valoarea *înţelepciunii şi a înţelegerii. Înţelepciunea şi chibzuinţa, de exemplu, sunt „o podoabă graţioasă pentru gâtul tău” (Pr. 3:22). Învăţăturile unui părinte sunt „o cunună graţioasă pe capul tău şi un colier în jurul gâtului tău” (Pr. 1:9). Răsplata înţelepciunii este evidenţiată în mod asemănător: „Ea îţi va pune pe cap o cunună graţioasă, îţi va da o coroană frumoasă” (Pr. 4:9). Mai mult, „buzele care răspândesc cunoştinţa sunt un giuvaier preţios” (Pr. 20:15).

Bogăţie şi putere. Dat fiind că modul principal de acumulare şi economisire a bogăţiei în lumea antică era investiţia în bijuterii, podoaba oferită de bijuterii preia funcţia de depozitar al bogăţiei – o versiune timpurie a depozitării banilor într-o bancă. Astfel când israeliţii îi prădează pe egipteni după ultima plagă, ei iau „lucruri de argint şi de aur” de la vecinii lor (Ex. 11:2). De fapt, bijuteriile constituiau obiectul principal de pradă luată în război (2 Cr. 20:25), fiind tipul de *bogăţie portabilă accesibilă oamenilor înainte de folosirea monedelor (2 Cr. 21:3). Însă mai mult decât atât, bijuteriile sunt un semn nu doar al bogăţiei ci şi al *autorităţii, ca atunci când lui Iosif i se pune la gât un lanţ de aur în momentul preluării poziţiei de conducător în Egipt (Gen. 41:42).

Bijuteriile sunt astfel sinonime în Biblie cu bogăţia şi puterea, în special a regilor. Doar cei mai bogaţi îşi puteau permite luxul pietrelor preţioase. În vremurile antice puterea şi bogăţia personală erau privilegiul regilor şi al miniştrilor palatelor. Bogăţia (adesea obţinută prin prada de război) şi puterea politică erau reciproc sugestive în lumea antică. Prin urmare, bijuteriile, împreună cu *aurul şi cu *argintul, nu erau doar ornamente scumpe ci erau aluzii vizuale ale puterii care a permis unui *rege sau unei *regine să dobândească o asemenea bogăţie.

Împreună cu imaginile literale ale bogăţiei şi ale puterii regale, motivul bijuteriilor regale este folosit în Biblie şi sub formă metaforică şi spirituală. De exemplu, Isus evidenţiază împărăţia cerurilor ca „un negustor care caută mărgăritare frumoase. Când găseşte un mărgăritar foarte preţios, se duce şi vinde tot ce are, iar apoi îl cumpără” (Mt. 13:45–46). Bogăţia literală reprezentată aici de bijuterii devine metaforă a valorii împărăţiei spirituale a lui Dumnezeu. O parabolă pereche evidenţiază împărăţia ca o *comoară ascunsă într-un ogor, care îl face pe cel care o găseşte să vândă tot ce are şi să cumpere acel ogor (Mt. 13:44). Aceste două afirmaţii privitoare la împărăţia cerurilor, ambele exprimate cu ajutorul imaginilor comorilor, sunt echivalente, arătând valoarea reciprocă pe care o are împărăţia cerurilor atât pentru Dumnezeu cât şi pentru poporul Lui răscumpărat.

În orice alt loc Dumnezeu este evidenţiat ca un rege împodobit cu bijuterii şi cu un *palat plin de splendoare. Bijuteriile sunt folosite pentru a-L evidenţia pe Dumnezeu ca pe un rege cu o putere şi o bogăţie de neimaginat. Imaginea din Revelaţia lui Ioan 21 a cetăţii cereşti, Noul *Ierusalim, sugerează faptul că regele ei dispune de resurse nelimitate. Această cetate imensă, acoperind o suprafaţă de peste 2200 km², este construită din aur curat şi pietre preţioase. Bijuteriile regale ale celor mai bogaţi şi mai puternici regi de pe pământ pălesc în comparaţie cu această imagine strălucitoare a cetăţii eterne a lui Dumnezeu. Cele 12 *temelii ale cetăţii sunt fiecare o piatră preţioasă diferită, fiecare având gravat pe ea numele unuia dintre cei 12 apostoli. Imaginaţi-vă splendoarea safirului albastru, a smaraldului verde, a topazului galben şi a ametistului violet! *Perle uriaşe de pe porţile cetăţii, care duc spre străzi de aur. Fiecare perlă este gravată cu numele unuia din triburile Israelului antic. Frumuseţea şi măreţia acestui loc copleşeşte simţurile şi reflectă gloria puterii şi a bogăţiei infinite a Creatorului-Rege.

Inscripţiile numelor copiiilor lui Dumnezeu pe bijuteriile efodului, şi ulterior pe bijuteriile Noului Ierusalim ceresc, sugerează faptul că poporul Lui este valoros şi scump pentru Domnul Dumnezeu. Regii de pe pământ au dobândit bogăţie materială prin puterea lor, însă în războiul Lui împotriva păcatului şi a răului, puterea Regelui divin a obţinut o pradă de o valoare mai mare, sufletele răscumpărate ale bărbaţilor şi ale femeilor. Pentru a dovedi valoarea copiiilor Săi răscumpăraţi şi marea putere de care a fost nevoie pentru a-i câştiga, numele lor au fost înscrise în bijuteriile frumoase care-L împodobeau pe Marele *Preot când a vărsat sângele de sacrificiu.

Imagini ale sacrului. Un alt grup de imagini ale pietrelor preţioase evocă un simţ al sacrului, în special *sfinţenia *închinării. Textele cheie sunt Exodul 28:17–20 şi 29:10–13, care conţin o listă de bijuterii care se aflau pe platoşa marelui preot. Efectul este o bogăţie strălucitoare de frumuseţe, splendoare şi valoare, simbolizând sfinţenia închinării. Marele preot stătea la limita dintre tărâmul divin şi cel uman (vezi Spaţiu sacru; Templu), deplasându-se în ambele în timp ce slujea în Sfânta-sfintelor, iar efodul împodobit cu 12 pietre preţioase pe care au fost gravate cele 12 triburi ale lui Israel arăta condiţia lui mai mult decât umană.

Ezechiel 28:12–14 foloseşte, de asemenea, imagistica pietrelor preţioase pentru a evidenţia sacrul. Aici găsim o listă de bijuterii care evocă un simţ al *gloriei edenice a regelui Tyrului înainte de coruperea lui, când mergea „pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu şi umblai prin mijlocul pietrelor scânteietoare”. Asemănătoare este şi vedenia din Ezechiel 1 a unui tron divin cu roţi, o vedenie care conţine un amestec puternic de imagini ale bijuteriilor.

Imagini smălţuite. De-a lungul secolelor poeţii au folosit imagini care combină *duritatea texturii cu o *lumină de o strălucire supranaturală pentru a sugera un tărâm al unei permanenţe şi al unei valori transcendentale care depăşeşte lumea ciclică fiziologică a existenţei pământeşti. Şi acesta este un depozitar al imagisticii biblice cu bijuterii şi cu pietre preţioase.

Motivul începe deja în VT în vedenia lui Isaia a unui Ierusalim restaurat într-o viitoare epocă de aur. El zugrăveşte o imagine a unei cetăţi împodobite cu bijuterii construită din pietre preţioase (Is. 54:11–12). Acest lucru se împlineşte în vedeniile privitoare la cer din cartea Revelaţia lui Ioan, unde citim despre o mare de sticlă ca cristalul, despre înfăţişarea lui Dumnezeu într-o splendoare ca cea a iaspisului şi a carneolului, despre coroane de aur, porţi din perle şi o cetate din aur curat. Marele apogeu al imaginilor smălţuite din Biblie este vedenia Noului Ierusalim, descrisă cu ajutorul unei bogăţii de imagini ale pietrelor preţioase (Rev. 21:9–21).

Sumar. În vedeniile din Revelaţia lui Ioan putem probabil să vedem o convergenţă a majorităţii motivelor bijuteriilor din Biblie. Măreţia împodobită a cetăţii vieţii veşnice constituie cadrul desăvârşirii promisiunilor pe care Dumnezeu le-a făcut de-a lungul istoriei de răscumpărare. Puterea lui Dumnezeu, promisă în VT, este acum împlinită în persoana şi în lucrarea lui Isus Cristos, Mielul-Rege sacrificat care şade pe *tronul cetăţii împodobite cu bijuterii. În bijuteriile de pe efodul marelui preot şi în bijuteriile strălucitoare ale cetăţii eterne, putem vedea că cel mai bogat şi mai puternic Dumnezeu-Rege trăieşte veşnic cu poporul Lui.

BIBLIOGRAFIE. „Jewels and Precious Stones”, în The Illustrated Bible Dictionary (Downers Grove, IL: InterVarsity Press, 1980), p. 781–789.