Cele şase zile ale revelaţiei

Printre numeroasele teorii care descriu modalitatea în care a apărut cartea Genezei, teoria redacţională susţine că redactorul a preluat documentele originare şi le-a prelucrat de maniera cea mai adecvată pentru audienţa sa. Totuşi, cu cât pare mai agilă lucrarea redactorului de prelucrare a surselor cu atât devine mai ştearsă distincţia dintre autor şi redactor. În ultimă instanţă, criticii redacţionali se îndepărtează de criticii surselor, demonstrând că paternitatea lucrării finale a Pentateuhului aparţine în întregime unui redactor (autor) puternic motivat să dea textului său final forma pe care o are astăzi.

O versiune nuanţată a teoriei redacţionale apare la P.J. Wiseman, susţinută şi continuată şi de fiul acestuia, renumitul asirolog Donald J. Wiseman. Încă din 1936 (New Discoveries in Babylonia About Genesis) şi 1948 (Creation Revealed in Six Days), P.J. Wiseman propunea teoria redacţională asupra Genezei. Cele două lucrări au fost republicate în 1977 într-una singură cu tilul Clues to Creation in Genesis, cu un cuvânt înainte de D.J. Wiseman (Marshall Paperbacks. Londra : Marshall, Morgan & Scott).

Astfel, deşi se recunoştea faptul că Moise ar fi fost un autor prolific, Wiseman oferea argumente care susţineau redactarea primei lucrări a Pentateuhului prin compilarea unor documente pre-existente. Chiar dacă paternitatea mozaică asupra Genezei slăbeşte simţitor, autoritatea cărţii creşte direct proporţional cu aceasta. Dacă Moise a compilat documente arhaice pre-existente fără a interveni dramatic în redactarea lor atunci el se califică drept un autentic recuperator de tradiţii literare evreieşti străvechi. Datorită calităţii de revelaţie a acestor documente, Moise nu este un simplu culegător de folclor ci un redactor inspirat cu o contribuţie semnificativă la conturarea identităţii naţionale a lui Israel.

Wiseman (1977, 50-55) susţine că tehnica mesopotamiană a scrierii textelor pe tăbliţe de lut ars poate fi identificată şi în compoziţia Genezei. Volumul imens de tăbliţe descoperite în Mesopotamia şi, ulterior, la Ugarit, a permis identificarea unui standard al scrierii. Acesta includea un titlu, rânduri care codificau ordinea de citire a tăbliţelor (în cazul documentelor care se întindeau pe mai multe tăbliţe) şi un colofon (la final) care cuprindea referinţa la scribul care a scris tăbliţa şi data scrierii. Înlănţuirea mai multor tăbliţe se realiza prin reluarea primelor cuvinte ale unei tăbliţe în colofonul tăbliţei următoare. Evidenţe ale documentelor pre-literare ale Genezei apar în ceea ce unii cercetători numesc structura toledotică a cărţii, organizată pe baza repetiţiei formulei „acestea sunt generaţiile lui …”. Repetarea unor formule pe parcursul Genezei permit identificarea documentelor originale.

Gen 1.1 Dumnezeu a creat cerul şi pământul
Gen 2.4a istoria cerului şi a pământului în ziua când au fost create
Gen 2.4b în ziua când a făcut Domnul Dumnezeu pământul şi cerul
Gen 5.2 în ziua când au fost creaţi
Gen 6.10 Sem, Ham şi Iafet
Gen 10.1 Sem, Ham şi Iafet
Gen 10.32 după potop
Gen 11.10 după potop
Gen 11.26 Avram, Nahor şi Haran
Gen 11.27 Avram, Nahor şi Haran
Gen 25.12 fiul lui Avraam
Gen 25.19 fiul lui Avraam
Gen 36.1 Esau care este Edom
Gen 36.8 Esau care este Edom
Gen 36.9 tatăl lui Edom
Gen 36.43 tatăl lui Edom

Întrucât colofonul menţionează numele autorului / scribului, formula „acestea sunt generaţiile lui cutare” trebuie să fi concluzionat tăbliţa. Uneori, la finalul documentului sunt oferite şi informaţii privitoare la locaţia autorului în momentul scrierii tăbliţei respective (25.1; 36.8; 37.1). Prin urmare, următoarele unităţi textuale preliterare pot fi evidenţiate:

Tăbliţa întâi (Gen 1.1-2.4); autor nemenţionat
Formula recurentă care fragmentează descrierea include următoarele elemente:

„Dumnezeu a zis”
„Dumnezeu a constatat că era bun”
„Dumnezeu a numit”
„A fost o zi, apoi o dimineaţă: ziua cutare”

Paragrafele 1.1-2 şi 2.1-4 funcţionează ca prolog şi epilog. Restul paragrafelor, relatând activitatea de creaţie din cele şase zile sunt organizate pe criteriul corespondenţei în două categorii: entităţile create în zilele 1, 3, 5 funcţionează ca domeniu de manifestare a entităţilor create în zilele 2, 4, 6. Evident, cea mai detaliată relatare din această tăbliţă este crearea omului (1.26-29).

Tăbliţa a doua (Gen 2.5-5.2); autorul ar fi Adam
Cuprinde istoria creării omului, a Grădinii Eden, istoria Căderii, a crimei lui Cain şi consecinţele acesteia.

Tăbliţa a treia (Gen 5.3-6.9a); autorul ar fi Noe
Cuprinde genealogia de conexiune dintre Noe şi Adam, referinţe la situaţia omenirii pe timpul lui Noe şi explicaţiile acesteia.

Tăbliţa a patra (Gen 6.9b-10.1); posibil autori multipli, adică cei trei fii ai lui Noe
Cuprinde relatarea potopului cu pregătirile preliminare şi consecinţele acestuia.

Tăbliţa a cincea (Gen 10.2-11-9); autorul ar fi Sem
Cuprinde referinţe la dezvoltarea umanităţii în cele cinci secole care au urmat potopului.

Tăbliţa a şasea (Gen 11.10-27a); autorul ar fi Terah
Cuprinde genealogia de conexiune dintre Terah şi Sem.

Tăbliţa a şaptea şi a opta (Gen 11.27b-25.19a); autorul ar fi Isaac
Cuprinde istoria lui Avraam şi un postscript despre Işmael, fiul nemoştenitor al lui Avraam.

Tăbliţa a opta, a noua, a zecea şi a unsprezecea (Gen 25.19b-37.2a); autorul ar fi Iacov. Cuprinde istoria lui Isaac cu un postscript al lui Esau, fiul nemoştenitor al lui Isaac (36.1-19), Seir (36.10-30) şi regii Edomului (36.31-43).

Ultima parte a Genezei cuprinde istoria lui Iosif (37.2b-50.21) cu un epilog (50.22-26). Cel mai probabil textul acesta nu a mai fost scris pe tăbliţe de lut ci pe papirus, urmând tradiţia scrisului şi tehnica literară a Egiptului antic.

Necesitatea armonizării relatării din Geneza 1 cu descoperirile ştiinţifice în continuă evoluţie de la o generaţie la alta a deschis calea interpretărilor mai puţin literale ale textului biblic. Ajustarea cosmogoniei biblice la interpretarea evoluţionistă a impus cu necesitate descoperirea unor rezerve suplimentare pentru milioanele de ani „lipsă”. Aceştia au fost supliniţi fie prin teoria unei creaţii duble (Gen 1.1 şi 1.2), fie prin reinterpretarea „zilelor” din Geneza ca „epoci”. Din păcate această interpretare este prea puţin probabilă deoarece zilele sunt numerotate (ziua întâia, ziua a doua, … etc.), compunând o săptămână, şi sunt mărginite de o seară şi o dimineaţă.

Wiseman (1977, 115ff) îndrăzneşte să sugereze că zilele din Geneza 1 sunt zile ale revelaţiei şi nu zile ale creaţiei, adică Dumnezeu nu ar fi creat elementele descrise de text în ordinea respectivă şi pe parcursul unei zile solare, ci ar fi revelat crearea lor la începutul lumii omului cu care avea părtăşie. Ca şi argumente sunt înscrise următoarele:

1. Structura capitolului este una prioritar literară, primele trei zile descriind apariţia unor elemente ale universului (lumina, atmosfera, pământul şi vegetaţia), ultimele trei zile descriind apariţia elementelor responsabile de generarea lor (soarele) sau de popularea lor (astrele, peştii şi păsările, animalele terestre şi omul). Ceea ce iniţial a fost descris ca fiind „fără formă şi gol” capătă formă şi este umplut. În plus, Dumnezeu este prezentat rostind de zece ori, o similitudine deloc accidentală cu Decalogul.

2. Cum se poate să fi existat zile şi diviziuni ale zilei câtă vreme nu existau astrele responsabile cu marcarea acestora şi care a fost relevanţa acestora înaintea creării omului, singura fiinţă pentru care acestea contau?

3. Porunca a patra care, aparent, fundamentează necesitatea păzirii Sabatului în activitatea lui Dumnezeu de creare a universului în şase zile necesită clarificări suplimentare. Textul din Exod 20.11 spune că „Dumnezeu a făcut şase zile cerul şi pământul şi marea cu tot ce este în ele, dar S-a odihnit în ziua a şaptea”. Preferinţa pentru „a face”, un termen mai puţin specific decât „a crea”, sugerează că Moise a fost conştient de opţiunile lexicale. Dacă ar fi vrut, într-adevăr, să fundamenteze porunca a patra în însăşi lucrarea lui Dumnezeu de creare a lumii şi în odihna Sa din cea de-a şaptea zi ar fi putut să folosească termenul „a crea” specific relatării din Geneza 1.1.

4. Conform principiului cristic „Sabatul a fost făcut pentru om, nu omul pentru Sabat” (Marcu 2.27; Is. 40.28-31), Dumnezeu nu are nevoie de odihnă fizică, nici în ziua a şaptea dar nici la finalul fiecăreia dintre cele şapte zile. Dumnezeu locuieşte într-o lumină de care nu te poţi apropia (1 Tim. 6.13-16) şi este El Însuşi lumină (Is. 60.19; Ez. 1; Ap. 1.13-16). Prin urmare, nu se poate justifica necesitatea existenţei întunericului pentru odihna lui Dumnezeu. Atunci odihna de la finalul celor şase zile din Geneza 1 şi din cea de-a şaptea zi au fost date pentru omul deja creat.

5. Descrierea celor şase zile nu conţine nici cea mai mică aluzie la faptul că activitatea creatoare a ocupat întreaga zi lumină. Puterea lui Dumnezeu este grav limitată de o lucrare de creare expandată la 12 ore. Dacă vorbim despre o creaţie prin Cuvânt, atunci aceasta presupune mai degrabă o emisie instantanee a creaţiei.

6. Care să fi fost rolul numirii celorlalte elemente ale creaţiei lui Dumnezeu, de către Dumnezeu de această dată, dacă încă nu exista o terţă persoană, alta decât Dumnezeu Însuşi, pentru care să fie relevant numele respectiv? În momentul în care i s-a încredinţat omului activitatea de „numire” a vieţuitoarelor (Gen. 2.18-20), Dumnezeu îi permitea omului să-şi exercite dreptul de a-L imita pe Dumnezeu.

7. Dacă Geneza a conservat structura documentelor literare mesopotamiene scrise pe tăbliţe de lut, atunci colofonul acestei prime tăbliţe ascunde identitatea autorului prin formula „când Domnul Dumnezeu a creat cerul şi pământul” (Gen. 2.4a). Cel mai probabil, Dumnezeu este autorul acestei prime tăbliţe a Genezei, nu neapărat şi prima a relatării creaţiei, după modelul înscrierii Legii lui Moise cu Însuşi Degetul lui Dumnezeu. Wiseman (1977, 143-9) sugerează că, după modelul documentelor cosmogonice mesopotamiene şi nu numai, aceasta reprezenta ultima tăbliţă dintr-o serie de şase întitulată „cerul şi pământul”, iar textul colofonului trebuie tradus după cum urmează: „Astfel au fost încheiate cerul şi pământul şi întreaga serie, iar în ziua a şaptea Dumnezeu Şi-a încheiat slujba pe care o făcuse. Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o pentru că în ea Şi-a încetat toată activitatea pe care Dumnezeu o crease în relaţie cu facerea istoriilor cerului şi a pământului când au fost create, când Domnul Dumnezeu a făcut cerul şi pământul.”

8. Biblia conţine referinţe la o revelaţie timpurie a creaţiei. Să nu fie oare „începutul” la care face referire Isaia 40.21 identificat cu „începutul” lumii? Evrei 4.4 mărturiseşte despre un act de vorbire al lui Dumnezeu cu privire la Ziua de Odihnă, referinţă clară la Geneza 2.1-4a. Cartea apocrifă a Misterelor lui Enoh, scrisă în ebraică şi greacă în perioada precreştină conservă o tradiţie conform căreia Dumnezeu i-ar fi revelat lui Enoh istoria creării lumii (capp. 33, 64), preluată ulterior de 1 Enoh, o lucrare din sec al II-lea p.Chr.

Date fiind aceste observaţii, cea mai plauzibilă concluzie este aceea care susţine că în timpul celor şase zile din Geneza 1 Dumnezeu i-a revelat omului informaţia cel mai dificil de obţinut prin experienţă, aceea privitoare la originea universului şi a pământului, căminul umanităţii. Părtăşia dintre Dumnezeu şi om (Gen 3.8) s-a materializat imediat după crearea omului în numirea vieţuitoarelor şi primirea directă şi nemediată a istoriei creaţiei pe parcursul a şase zile de părtăşie, un model aplicat şi în revelaţia Legii către Moise. În final, Dumnezeu i-a prezentat lui Adam o istorie a creaţiei scrisă cu Degetul lui Dumnezeu. Scrisul ar fi originat în consecinţă în Dumnezeu Însuşi.

Evident, aceasta nu înseamnă legitimarea modelului evoluţionist, însă nici nu obligă la acceptarea modelului a şase zile literale de creaţie. Geneza nu oferă datele concrete ale creării lumii şi umanităţii ci doar contextul şi principiile generale. În fond, Dumnezeu a creat lumea văzută şi nevăzută prin Cuvânt, din nimic şi de o manieră instantanee. În textul Genezei nu există referinţe temporale care să permită o datare exactă a etapelor acestui proces.

Teza lui Wiseman susţine că singurele detalii oferite de Geneza 1 şi 2 vizează crearea omului, întâi bărbatul apoi femeia. Relatarea din Geneza 1, ca mai toată Biblia, este vizibil antropocentrică. Ea nu descrie crearea lumii nevăzute şi nici nu detaliază cu precizie şi acurateţe crearea lumii văzute. Geneza 1 mărturiseşte doar despre faptul că Dumnezeu este autorul tuturor lucrurilor şi că i-a revelat aceste lucruri omului. După cum mărturisea Donald J. Wiseman, reputatul asirolog britanic şi creştin practicant, teza tatălui său nu a fost infirmată până acum. Cu siguranţă teza merită atenţia noastră prin lectură şi evaluare.